crimele mici sunt cu adevărat mici.
nici nu simți
când se strecoară
de prin pământ, de prin nisip, de prin apă,
uneori și din soare direct
pe sub unghii, pe sub piele.
și uite așa te trezești într-o zi
cu o jumătate de suflet lipsă.
dar fix o jumătate.
suficient de puțin cât să supraviețuiești
dar suficient de mult cât să nu poți să trăiești.
și brusc nu ți se mai pare nimic
ca fiind ce a fost,
poate chiar ceea încă mai este,
nu mai crezi nici în minuni extraplanetare,
diamantele nu mai plutesc în soare,
fluturii au dispărut în iarbă,
iar vechile poteci sunt doar niște pietre ponosite.
crimele mici sunt atât de mici pentru că
nu le vezi decât atunci
când încep să ardă prin piele.
8 august 2011
