albastrul dinăuntru

de încă foarte departe se simțea albastrul,
știam oarecum metafizic că ultravioletele ardeau fără greș nisipul,
și vedeam deja cum umbrelele de lemn rotunde se încălzeau în soare.
aripile mele prindeau curaj.

în jur, nerăbdare, neliniște și chiar nerozie
bagajele fremătau de undeva de sus,
urma să vină cu siguranță dictatura prosoapelor și a costumelor de baie.
toata lumea îngrămădită, suflet în suflet, vorbe lângă vorbe, aștepta.
aștepta ca ceva-ul să vină chiar mai repede decât ora înscrisă pe bilet.
nu-mi plac oamenii care nu știu să aștepte.

nu mă interesau nici foșnetul uman, nici gările renovate,
nici clădirile abandonate, nici lanurile verzi infinite.
așteptarea mea se lăsa învăluită de cuvintele norei iuga,
cântată de leonard cohen și tresspassers william.
dance me to the end of berlin.

aveam în ochi privirea de om proaspăt fericit,
vroiam doar să savurez faptul că
valurile urcau pe sine
și se prelingeau ușor pe geamurile semimurdare
marea începea să se întindă la soare, fix în drepta.
ce bine e că unele lucruri nu se schimbă niciodată.

mă gândeam cum apa asta albastră,
este probabil una dintre cele mai mari dintre minunile
pe care mi-a fost dat să le simt
și să le îndur din depărtare
ca pe un iubit ce-l pierzi datorită războiului,
dar îl păstrezi mereu în amintire.

22 august 2011

crime mici, dar foarte-foarte mici

crimele mici sunt cu adevărat mici.
nici nu simți
când se strecoară
de prin pământ, de prin nisip, de prin apă,
uneori și din soare direct
pe sub unghii, pe sub piele.

și uite așa te trezești într-o zi
cu o jumătate de suflet lipsă.
dar fix o jumătate.
suficient de puțin cât să supraviețuiești
dar suficient de mult cât să nu poți să trăiești.

și brusc nu ți se mai pare nimic
ca fiind ce a fost,
poate chiar ceea încă mai este,
nu mai crezi nici în minuni extraplanetare,
diamantele nu mai plutesc în soare,
fluturii au dispărut în iarbă,
iar vechile poteci sunt doar niște pietre ponosite.

crimele mici sunt atât de mici pentru că 
nu le vezi decât atunci
când încep să ardă prin piele.

8 august 2011