întoarce-te…
treptele îmi cădeau sub tălpi una după alta
reci şi grele.
aşteptam să pot să respir din nou undeva,
înafară,
dar scara care începuse să mă coboare devenise
nesfârşită.
trebuie să te întorci!
mi-aş fi dat jos de pe mine chiar şi
pielea.
mi-era cald, mi-era îngrozitor
de cald
şi cuvintele tot veneau înspre mine ca să le
rostesc.
îmi pare rău că am plecat…
sunetele mi se blocaseră toate înăuntru,
în cap.
mi-era mai bine pentru că ştiam că încă mă
asculţi,
mi-era şi rău pentru că ştiam că meriţi
mai mult.
o să mă-ntorc!
am plecat, era deja
prea mult.
23 martie 2008
